Lupta cu pumnul de fier

Posted: 2013/01/28 in Istoria pe gaura cheii

Tumultosul secol XX, secol al marilor confruntări armate ale istoriei omenirii, a impus pe câmpurile de luptă o armă nemaivăzută până atunci: tancul. Uriaș, impenetrabil, capabil să pună capăt oricărei rezistențe și care nu cunoștea obstacol atunci când trebuia să înainteze spre liniile inamice, tancul a modificat modul de a gândi și de a conduce războiul al generalilor, pedepsindu-i pe cei care nu au crezut în potențialul său, trimițând definitiv cavaleria în cărțile de istorie. Dacă în anii primei conflagrații mondiale, tancul și-a jucat timid rolul, acela de vehicul blindat ce însoțea infanteria, în anii celui de-al Doilea Război Mondial a ajuns vârful de lance folosit pentru a străpunge liniile inamice.

leonardo-da-vincis-tank-invention1

Tancul schițat de Leonardo da Vinci
Foto: leonardodavincisinventions.com

Primii pași spre tanc

Ca să se ajungă la rezultatul cunoscut astăzi, mintea umană a trebuit să imagineze și să creeze un mecanism capabil pentru a străpunge fortificațiile adverse. Până și marele Leonardo da Vinci a încercat să își aducă contribuția în acest domeniu, schițând un proiect de tanc medieval. Problema principală de care oamenii s-au lovit de fiecare dată, a fost lipsa unui sistem de propulsare, altul în afara tracțiunii umane ori de cea oferită de animale. Acest impediment avea să dispără abia secolele mai târziu, când, odată cu revoluția industrială apare motorul cu abur, urmat apoi de cel pe benzină. Sfârșitul secolului al XIX-lea aduce primele prototipuri de mașini blindate. Astfel, în 1898, la Richmond, F.R. Simms prezenta publicului primul vehicul blindat. Din punct de vedere constructiv, acesta era un cvadruciclu echipat cu o mitralieră Maxim și pus în mișcare de un motor De Dion-Bouton. Primul pas în lunga epopee a tancului tocmai fusese făcut. Șapte ani mai târziu, era rândul lui Paul Daimler, fiul inventatorului motorului de mare viteză cu combustie internă, să continue acest drum. Astfel, în cadrul expoziției de automobile din Viena, acesta a expus un car de luptă blindat ce și-a găsit foarte mulți admiratori, însă numai un singur cumpărător: Marele Stat Major francez. Vehiculul era un automobil cu patru roți echipat cu un motor de 30 CP, ce avea montat în partea din spate o cupolă rotativă blindată cu un tun cu tragere rapidă. Acest vehicul mai prezenta particularitatea de a coborî locul șoferului, pentru a fi protejat de către inamici.

gunther_image

Günther Burstyn și carul său blindat
Foto: gr8option.ne

Mâncătorul de mitraliere

Un alt pioner care va păși pe drumul realizării de vehicule blindate este Günther Burstyn. În 1911, la doar 32 de ani, acesta construiește un car blindat de luptă bazat pe tractoarele agricole americane. Numit cu modestie tun cu motor (Motorgeschütz), Burstyn își prezintă vehiculul ministerului de război al Austro-Ungariei. Din nefericire, propunerea sa ajunge numai până la referentul pentru automobile al ministerului, care, neputând pricepe ce s-ar putea face cu un vehicul care nu arată ca un automobil, ci ca o mașină de secerat, refuză să o probeze pe cheltuiala statului. Cu toate acestea, Burstyn nu-și pierde curajul încă, ci pleacă la Berlin. Aici, invenția sa cade iar sub destinul tragic al refuzului. După această nouă experiență negativă, Burstyn strânge bani și își brevetează invenția. În acte, aceasta era descrisă astfel: car blindat capabil să se miște cu propria energie a motorului nu numai pe drumuri, ci și pe terenuri impracticabile. Cu toate acestea, în anul 1912, valoarea invenției lui Burstyn era încă necunoscută. Un an mai târziu, inventatorul nu avea nici măcar cu ce să-și plătească taxele pentru prelungirea brevetului. Meritele lui Burstyn aveau să fie recunoscute zeci de ani mai târziu, mai exact în anii ’40, când, pentru meritul inventării primului autoblindat utilizabil, inventatorul este decorat de Adolf Hitler cu Crucea Meritul de Război. Veteran ca și Führer-ul al primei conflagrații mondiale, Günther Burstyn a fost căpitan într-un regiment de căi ferate și telegrafie. Din această postură, în septembrie 1916 avea să vadă un lucru nemaipomenit: englezii și francezii aveau blindate, pe când germanii și austriecii nu. Construite după principiile inventatorului austriac, carele blindate engleze, care s-au tărât spre liniile germane din Pădurea Flers, erau semnul că articolele scrise de Burstyn în 1912 prin revistele de specialitate au ajuns la cunoștința englezilor. Interesant este faptul că pentru a putea ține secrete progresele tehnicienilor angrenați în acest proiect, englezii au aranjat ca toate lucrările privitoare la mâncătorul de mitraliere să se facă sub numele convențional și inofensiv de tanc (rezervor în limba engleză). În septembrie 1915, Marina Regală Britanică testa cu succes primul prototip de tanc, poreclit Micul Willie. Peste numai un an, pe 15 septembrie 1916, tancul britanic Mark I, condus de căpitanul H.W. Mortimore devine primul vehicul blindat pe șenile care primește botezul focului, în timpul acțiunii de la Delville Wood, din timpul bătăliei de pe Somme. Potrivit statisticilor, din totalul de 49 de tancuri, existente în tabăra engleză, numai 36 au ajuns pe câmpul de luptă, celelalte 13 împotmolindu-se. Din cele 36 de tancuri operaționale pe front, numai o jumătate vor supraviețui confruntării cu trupele germane.

article-2052408-0E6C97A200000578-769_634x506

Tanc în timpul bătăliei de la Cambrai
Foto: dailymail.co.uk

Stăpânii blindatelor

Armata franceză a dezvoltat și ea propriul prototip de tanc, Schneider CA1, rezultat în urma transformării tractorului cu șenile Holt. Deși botezul focului l-a primit în aprilie 1917, prima utilizare în număr mare, în luptă, a acestui model de tanc avea să aibă loc câteva luni mai târziu, în celebra bătălie de la Cambrai (20 noiembrie 1917). Atunci, căzu iadu cu toți necurații asupra germanilor, consemnau ziarele vremii. 362 de care blindate, care trăgeau din toate țevile, se târăsc ca niște monștri aprinși spre liniile germane. Ținându-se prea aproape de propria infanterie, tancurile franceze nu erau îndeajuns de rapide, raza de acțiune fiindu-le prea mică. De pildă, un blindat nu se putea deplasa decât cu 6 km/h, iar combustibilul nu-i ajungea decât pentru 30 km. De cealaltă parte a taberei, Germania a folosit un număr mic de tancuri, mai cu seamă capturate. Industria de război germană a produs doar 20 de tancuri cunoscute sub denumirea de A7V. Cu toate acestea, germanii au reușit să devină stăpânii blindatelor. Și nu oricum, ci prin ingeniozitate. Astfel, pentru a distruge tancurile inamice, Regimentul 46 Infanterie «Graf Kirchbach» a pus în practică o nouă tactică de luptă. Experimentată cu succes în timpul bătăliei de la Cambrai, aceasta consta în eșalonarea tancurilor germane în mai multe cordoane. Când tancurile inamice veneau, primul cordon se deschidea și se prefăcea mort, tancurile inamice trecând prin el și socotindu-l eliminat din luptă. După ce tancurile inamice intrau în spațiul fixat, primul cordon format din tancurile germane „învia” și închidea „punga”, atacând tancurile inamice din toate părțile, distrugându-le. Primul duel de blindate din istorie în adevăratul sens al cuvântului a avut loc pe 24 aprilie 1918, în zona Villers-Bretonneux. Câștigat de către germani, după  cum recunosc chiar și britanicii, momentul în sine a fost unul aparte. Iată ce scria de pildă, în jurnalul său de război, generalul de brigadă Fuller, creatorul Corpului Britanic Blindat:  A fost un eveniment în felul său, tot așa de considerabil ca și duelul dintre «Monitor» și «Merrimae», la 9 martie 1869, în timpul războiului american de secesiune. Deși germanii au aruncat în luptă un număr de doar 14 blindate de construcție proprie, acestea se deosebeau de mașinile de luptă engleze prin viteză, putere și blindajul lor mai gros. Tancul englezilor avea o greutate de 32 tone, blindaj de 18 mm grosime și era pus în mișcare de un motor de 250 CP, fapt ce-i permitea să se deplaseze cu o viteză de 11 km/h. Rivalul său german cântărea cu trei tone mai mult, avea un blindaj gros de 30 mm grosime, și un motor de doar 200 CP, dar care-l propulsa cu 16 km/h. În privința armamentului, lucrurile stau mai bine pentru britanici: două tunuri și patru mitraliere față de un singur tun și mai bine de șase mitraliere, cât aveau tancurile germane. Aici merită menționat acel blindat german, care la Villers-Bretonneux s-a măsurat în luptă cu șapte blindate engleze, primind o lovitură care i-a făcut tunul inutilizabil pentru a doua jumătate a luptei, echipajul acestuia continuând să lupte mai departe numai cu mitralierele, în cele din urmă obținând victoria. Nu același lucru se poate spune și după semnarea Tratatului de la Versailles. Prin acesta, germanilor le-a fost interzis să mai dețină tancuri. Ei trebuiau să-și instruiască tineretul militar cu modele din carton…

01

Blitzkrieg-ul în acțiune
Foto: warcolorphotos.com

O nouă tactică: blitzkrieg

Venirea la putere a lui Hitler, în 1933, a „eliberat” Germania de prevederile păcii din 1918, astfel că din 1934, Heinz Guderian începe să construiască diviziile de tancuri ce vor deni punctul central al puterii germane în anii celui de-al Doilea Război Mondial. Punând la punct o nouă tactică – faimosul blitzkrieg, care implica folosirea masivă a tancurilor Panzer, a infanteriei motorizate și a aviației, Guderian a dat un nou rol al tancului, care de la vehicul blindat ce însoțea infanteria a devenit vârful de lance folosit pentru străpungerea liniilor inamice. Fiabilitatea acestei tactici avea să fie dovedită în 1939, când cel de-al Treilea Reich spulberă Polonia, sub privirile Franței, care nici în ultimul moment nu a înțeles importanța diviziilor de tancuri. Ba chiar mai mult, a subestimat posibilitatea ca tancurile să traverseze Ardenii și să treacă râul Meuse, rupând liniile franceze la Sedan, așa cum avea să se întâmple în 1940. Rapiditatea și ușurința cu care a fost cucerită Franța s-a datorat folosirii tancului în mari grupuri de luptă.

4045975625_4bf7b55a69

PzKpfw IV
Foto: flickriver.com

PzKpfw IV – tancul de cursă lungă al Germaniei hitleriste

Statistic, în primii ani de conflict mondial, armata germană era echipată adecvat cu tancuri medii și ușoare. Concepute de Guderian, tancurile medii erau suficient de bine blindate și aveau destul armament cu care puteau face față tancurilor inamice, dar și puteau acționa pe o rază mai mare, având o viteză mai mare decât a tancurilor de escortă ale infanteriei, preferate de britanici și francezi. Gudrian considera că divizia trebuie construită în jurul tancului, nu în jurul infanteriei, deoarece astfel crearea unui breșe poate fi exploatată cu toată viteza. Tehnologia făcea aplicabilă teoria. Tancurile germane au devenit tot mai fiabile, iar prin adăugarea sistemelor radio, formațiunile de blindate puteau păstra legătura cu cartierul general și puteau să reacționeze rapid la evoluția evenimentelor. Unul dintre cele mai utilizate tancuri germane în anii celui de-al Doilea Război Mondial a fost PzKpfw IV. Produs din octombrie 1937 până în mai 1945 în 8.600 de exemplare, PzKpfw IV a luptat pe toate fronturile, fiind privit cu respect atât de echipaje, cât și de inamici. Având o greutate de 25 de tone, PzKpfw IV putea să se deplaseze cu  o viteză de 40 km/h. Echipajul format din cinci oameni, era protejat de un blindaj cuprins între 30 și 80 mm și putea să riposteze cu tunul de 75 mm ori cu una din cele două mitraliere MG34 montate pe tanc. Pe Frontul de Est, rivalul sovietic al acestui tanc a fost T-34. Proiectat în 1939, era de bază în unitățile blindate ale Armatei Roșii. Construit într-un număr de 39.698 de unități, T-34 avea un echipaj format din cinci oameni: comandantul, doi tunari, un încărcător și pilotul, deși habitaclul era mic. Propulsat de un motor diersel, tancul sovietic putea prinde o viteză maximă de 51 km/h, ceea ce-i asigura o rază de acțiune de 400 km. Producția acestui tanc a continuat și după cel de-al Doilea Război Mondial, astfel de tancuri fiind livrate pretudindeni în lume, cu precădere regimurilor sprijinite de URSS.

fbd82841a

Tancuri sovietice T-34 în timpul bătăliei de la Kursk
Foto: orientalreview.org

Kursk: bătălia tancurilor

După ce sovieticii au aruncat în luptă tancul T-34, germanii au contraatacat prin introducerea tancurilor Panther și Tiger. Considerat din punct de vedere tehnic, cel mai reușit tanc al celui de-al Doilea Război Mondial, PzKpfw V – Panther cântărea 45 de tone și atingea o viteză de 55 km/h. La bord se afla montat un tun de 75 mm și trei mitraliere, iar blindajul avea o grosime de 100 mm în partea frontală și 45 mm pe laterale. Fabricarea acestui tanc a început în noiembrie 1942, făcându-se în grabă, primele modele nedispunând de fiabilitatea necesară. Ulterior, tancurile Panther și-au câștigat, însă o reputație formidabilă. Celălalt tanc, PzKpfw VI – Tiger a fost conceput la solicitarea armatei privind construirea unui tanc care să distrugă orice obstacol. Construirea tancurilor Tiger a început în 1942. Cântărea 55 de tone, avea o viteză de 37 km/h și avea un echipaj format din cinci oameni. Blindajul de 100 mm îl făcea de neînvins. Producția a încetat în august 1944, după ce au fost realizate 1.350 de exemplare, deoarece din februarie, același an, fusese demarată acțiunea de construire a modelului Tiger B. Aceste noi tancuri au fost mai grele și mai bine protejate: cântăreau 69 de tone și erau dotate cu un tun mai puternic și mai lung, atotputernicul de 88 mm. Au fost cunoscute de Aliați sub denumirea de Royal sau King Tiger. Până la sfârșitul războiului au fost construite 484 de exemplare. Revenind la tancurile  Panther și Tiger, acestea au primit botezul focului în cea mai mare bătălie de blindate din istoria omenirii, la Kursk (5 – 16 iulie 1943). Aici, armata germană a concentrat peste 2.200 de tancuri, 20.000 de piese de artilerie și aproximativ un milion de oameni, susținuți de 2.000 de avioane. În contrapartidă, rușii aruncă în luptă 3.500 de tancuri, 20.000 de tunuri și mortiere, 1.000 de lansatoare Katiușa, 2.400 de avioane și 1.300.000 de oameni. Tot acest efectiv se va înghesui într-un cuptor încins, în care cantitatea a bătut calitatea, mulțimea de tancuri sovietice (în principal T34) făcând față puternicelor tancuri germane.

6240361890_e8e2480bf2_z

Tanc PzKpfw V – Panther
Foto: flickr.com

Războiul Rece și tancul

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, o posibilă confruntare Est – Vest duce tancul într-o nouă perioadă, perioadă în care această armă a fost continuu îmbunătățită. Puterea de foc, mobilitatea și protecția sunt cei trei factori tradiționali care au continuat să determine eficacitatea acestei arme și care au făcut obiectul constant al perfecționării. Primul tanc fabricat după încheierea celei de-a doua conflagrații mondiale a fost modelul britanic Centurion. Considerat ca fiind primul din noua generație, pentru că putea rezista la impactul proiectilelor faimosului tun de 88 mm german, Centurion era dotat cu tunul Royal Ordonance L7 de 105 mm, superior oricărui alt tun de pe câmpul de luptă și putea să ajungă la viteza de 56 km/h, datorită motorului Meteor de 650 CP. Cu aceste proprietăți, Centurion a înlocuit tancurile mijlocii britanice și a impulsionat dispariția celor din clasă grea, transformându-se în ceea ce britanicii au numit tanc universal sau mai degrabă, tancul principal de luptă. Confruntări majore între diviziile de tancuri s-a produs în timpul războiului arabo-israelian din 1973. Acesta a reliefat din nou, importanța coordonării între diferitele categorii de arme. În același timp, rachetele anti-tanc au devenit tot mai eficiente și mai distrugătoare. Lipsite de o coordonare eficientă, diviziile de tancuri arabe, dotate cu diverse modele de tancuri produse în URSS, în speță, T-34, T-54, T-55, T-62 și PT-76, au suferit o înfrângere categorică în fața armatei israeliene, ce folosea modelele fabricate în țările NATO (Super Sherman, Patton, Centurion și AMX) și care erau susținute puternic de aviație. Același lucru avea să se întâmple și decenii mai târziu, mai exact în 1990, când diviziile irakiene de tancuri au invadat Kuweitul. Dotată cu tancuri sovietice de generație veche, blindatele irakiene au fost ținte ușoare pentru tancurile coaliției multinaționale venite în ajutorul micului stat din Golf.

badass-centurion3

Tanc Centurion
Foto: badassoftheweek.com

Trupele blindate din Armata Română

Potrivit lucrării Trupele blindate din Armata Română (1919 – 1947), prima unitate blindată din Armata Română a fost formată în anul 1916. Numită Grupul de Automitraliere, această unitate avea în dotare patru mașini de luptă (două marca Peugeot și două marca Renault) înarmate cu mitraliere franceze Chatelleraut, calibru 8 mm, iar din noiembrie 1916, ca urmare a primirii a încă două automobile blindate, numele unității a fost schimbat în cel de Corp de Autoblindate. Acesta avea să primească botezul focului în ofensiva Armatei a II-a Române din iulie 1917, mai exact în timpul operațiunilor de pe șoseaua Soveja și în defileul Grozești. Doi ani mai târziu, primele trupe propriu-zise de tancuri din Armata Română erau constituite prin înființarea Batalionului Carelor de Asalt. Reședința acestei unități a fost la Târgoviște, iar dotarea era făcută cu tancuri franceze Renault FT 17. Treptat, batalionul este completat cu noi mașini de luptă cumpărate din Franța. Pe comanda înaintată de către statul român figurau 48 de tancuri cu tun și 28 de tancuri cu mitralieră. În realitate, s-au livrat doar 28 de tancuri noi, restul urmând să fie cedate Armatei Române de către Armata de Orient franceză. Din 1921, acestora li se vor alătura  trenuri blindate, autoblindate și motomitraliere, cu acest prilej batalionul fiind reorganizat, schimbându-și totodată și denumirea în Regimentul Carelor de Luptă. Până în a doua jumătate a anilor ’20, când este din nou reorganizat, tot acest „surplus” de material va fi cedat altor unități din țară. Urmează apoi, în perioada anilor 1937-1939 o nouă modernizare a tehnicii de luptă prin achiziționarea de tancuri cehoslovace și franceze. Din acest moment, Regimentul Care de Luptă se va numi Regimentul 1 Care de Luptă și va avea în dotare 126 de tancuri Skoda LT35 (indicativ românesc R2). Tot în 1939 se înființează și  Regimentul 2 Care de Luptă, care va fi înzestrat cu 75 de tancuri Renault R35 (indicativ românesc R35). În același timp, cavaleria a primit și ea 35 de tancuri ușoare AH IV (indicativ românesc R1) și câteva autoblindate Tatra și Skoda. Personalul necesar pentru aceste vehicule va fi instruit de Centrul de Instrucție Motomecanizat, proaspăt înființat. După sosirea în țară a Misiunii Militare Germane, trupele românești de tancuri sunt reorganizate și încep să se instruiască conform regulamentelor germane. Astfel, proiectata Divizie Rapidă se mută la Târgoviște după pierderea Ardealului în septembrie 1940, schimbându-și denumirea în Divizia 1 Motomecanizată, iar după ce primește în structurile sale și Regimentul 2 Care de Luptă, se redenumește ca Divizia 1 Blindată. După începerea operațiunilor militare împotriva Rusiei Sovietice, divizia acționează pentru început în direcția Moghilev, contribuind astfel la obținerea victoriei de la Brânzești. Apoi, după atingerea Nistrului, unitatea înaintează spre Soroca și spre Bălți. Pe 16 iulie 1941 divizia intra în Chișinău, continuând urmărirea trupelor rusești care se retrăgeau spre Tighina. După ce este trecută în subordinea Armatei 4 Române, Divizia 1 Blindate participă la cucerirea Odessei, având pierderi foarte mari. Potrivit evidențelor, la 19 august 1941 divizia mai avea doar 20 de tancuri în stare de funcționare. Un an mai târziu, unitatea este din nou în prima linie, mai exact în zona frontului de la Stalingrad. La începutul lunii octombrie, divizia este echipată cu tancuri mijlocii de proveniență germană: PzKpfw III (indicativ românesc T3) și PzKpfw IV (indicativ românesc T4), precum și cu tunuri antitanc germane și autoblindate, însă cu toate acestea valoarea combativă a unității era scăzută din cauza dotării necorespunzătoare cu material de calitate mai slabă decât a inamicului. Cu toate acestea, după declanșarea ofensivei sovietice din 19 noiembrie 1942, Divizia 1 Blindate a primit ordin să înainteze pentru a elibera din încercuire diviziile de infanterie românești ce fuseseră împresurate de ruși, dar fără rezultatul scontat. Luptele grele și-au pus amprenta asupra unității, decimându-o, astfel că la 29 noiembrie ajunsese să aibă un efectiv de doar trei tancuri. În aceeași situație se găsea și trupele de cavalerie. Abia la începutul lui mai 1943 aceștia au primit un număr de 50 de tancuri PzKpfw 38 (t) (indicativ românesc T38), de producție cehoslovacă, dar numai 17 dintre acestea era funcționale. Câteva luni mai târziu, acestea au constituit Batalionul Carelor de Luptă T38, batalion ce va lupta în Kuban și Crimeea și se va retrage succesiv în fața înaintării inamice până la Sevastopol, de unde a fost evacuat în aprilie 1944 în România, dar fără tancuri, care au fost abandonate. Adusă în țară în martie 1943, Divizia 1 Blindată a intrat în refacere, este trimisă în aprilie 1944 pe frontul din Moldova pentru a opri ofensiva sovietică, suferind pierderi și fiind constrânsă să se retragă. Va fi refăcută după 23 august 1944 și va fi angrenată în luptele pentru eliberarea Transilvaniei, Cehoslovaciei și Austriei. După război, încadrate cu „cadre de încredere”, trupele blindate române au fost înzestrate cu echipament militar de proveniență sovietică. Spre exemplu, tancurile T-34 au fost scoase din uz abia în anul 1994.

der tiger hans liska

Tigrul, desen de Hans Liska
Foto: flickr.com

Parafrazând o celebră revistă germană din anii celui de-al Doilea Război Mondial, tancurile au fost acelea care au hotărât întotdeauna soarta luptelor. Ele par să imprime, în special marilor lupte, expresia cea mai puternică a timpului. Chiar și atunci când diferite arme activează pe un câmp de luptă, tancul nu-și pierde reputația câștigată!

Mihăiță ENACHE

0130127

Comentarii
  1. Alice Boboc spune:

    Felicitari, Mihaita, pentru un articol atat de bine documentat si de amplu!

    • zimbrulcarpatin spune:

      Multumesc Alice! Tancul este o inventie care a schimbat cursul istoriei. Era pacat sa nu beneficieze de un articol pe masura. :)

      • Viorel spune:

        Foarte interesant materialul. Chiar dacă de decenii bune aviația militară a dominat lumea conflictelor armate, tancul a rămas un etalon în materie de forțe terestre. Cred că va rămâne așa încă mulți ani de acum în colo.

  2. Ionut spune:

    Superb……

  3. MARIN MARIUS spune:

    Felicitari Mihaita!

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s